| |   Logare  
RO | RU | EN
Unităţi administrativ-teritorialeCatalogul FirmelorServiciiContacte site
Prima pagină

Prezentarea generală

Istoricul localităţii

Galerie foto

Mediul natural

Mediul socio-cultural
Resurse umane
Instituţii şcolare
Instituţii culturale
ONG-uri
Sănătate publică
Sport şi agrement

Turism si servicii hoteliere

Dezvoltarea infrastructurii de bază
Căile de transport
Gazificarea localităţii
Apa şi canalizarea
Managementul deşeurilor
Telecomunicaţii

Agricultura

Economia

Realizări

Necesităţi

Administraţia
Structura primăriei
Mesajul primarului
Contacte
 
 
 
 
 
 
Timpul Chişinău
Istoricul localităţii - Primăria s. Dereneu
Raionul Călăraşi

            Satul Dereneu este atestat documentar la 17 martie 1495, situat la 28 km de Călăraşi şi 90 km pînă la Chişinău.

            Satul e aşezat într-un loc tihnit şi pitoresc, între dealurile înalte dintre rîurile Cula (la nord) şi Ichel (la sud), mărginindu-se cu localităţile Rădeni şi Onişcani, fiind înconjurată de vii şi livezi.

Referitor la denumirea localităţii aceasta provine din limba slavă veche “deorn” înseamnă “corn”. Primii oameni care au descălecat pe aceste locuri, au rămas uimiţi de pădurile  inundate primăvara de floarea aurie a cornului. Aşezarea a fost atestată pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, fiind menţionată ca “sat în hotar cu ocina Hirova”.

Recensămîntul populaţiei din 1774 a fixat în Dereneu 36 de familii. Era o comunitate numeroasă pentru acele vremuri. Satul avea 2 preoţi, 12 mazili şi 10 ruptaşi. Biserica din piatră construită în 1800 cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” dispunea de 12 icoane şi cărţi vechi.

În 1814 satul număra 100 de curţi, cu garduri înalte, împletite din nuele.

În 1835 satul întrunea 59 de familii de mazili şi 15 familii de ruptaşi, deasemenea mai avea şi 39 de familii înregistrate ca “ţărani liberi”.

La recensămîntul din 1859, satele Dereneu şi Prihodişte, situate pe aceeaşi vatră, au fost trecute în registru împreună, răzeşii lor posedau 1200 desetine de pădure.

În 1884, această aşezare răzeşească dispunea de 20 de mori, 2 pe apa Culei, 12 de vînt şi 6 cu tracţiune de cai. Avea 1585 locuitori.

În Dicţionarul geografic al Basarabiei, în 1904 este menţionat că Dereneu are 287 case cu o populaţie de 1435 oameni, o biserică, 570 vite mari, 6 mori de vînt şi multe vii şi grădini cu pomi.

Ţăranii din Dereneu au intrat în posesia unor parcele de pămînt abia în toamna anului 1992. “Casa Noastră“ i-a împroprietărit cu pămînt. Au început să se construiască drumuri, să se sădească vii şi livezi noi, ceea ce dădea satului un aspect de localitate înstărită, cu bogate tradiţii răzeşeşti. Satul avea atunci 4 învăţători care instruiau în 1933, 148 de copii.

În 1944, din aprilie şi pînă în august, linia frontului s-a aşternut pe rîul Cula, valea era împînzită cu mine, Ruşii băteau cu tunurile de la Hirova în casele din Dereneu, nemţii – invers, astfel, în Dereneu nu mai rămase nici o casă întreagă. Toţi bărbaţii au fost mobilizaţi masiv pe front.

Recensămîntul din 1 august 1945 fixase în Dereneu 1946 locuitori. Numai în timpul deportărilor masive satul a pierdut 132 de oameni.

În anul marilor deportări, 1949, populaţia din Dereneu a fost mînată forţat în colhozul “Lenin”, în 1971 gospodăria colectivă a fost transformată în sovhozul – fabrică “Pravda”. În 1996 ţăranii împroprietăriţi cu pămînt au hotărît să-şi orienteze activitatea spre economia de piaţă. În 2000-2004 ei îşi lucrau ogoarele individual.

În 1979 Dereneu avea 1756 de locuitori, în 1989 - 1462, iar la 1 ianuarie 2002 avea 1499 oameni. Comuna cuprinde, în afară de Dereneu şi cătunele Bularda (147 locuitori) şi Duma (128 locuitori).

Bularda este atestată documentar la 9 februarie 1620. Este aşezată între dealurile împădurite, pe cursul de sus al rîului Ichel, în apropiere de localităţile Dereneu şi Onişcani. Bătrînii susţin că vatra lor poartă numele unui oarecare Bulat, care a descălecat aici acum patru secole. În hrisoavele timpului se întîlnesc boiernaşi cu numele Bularda, de la care şi-ar fi luat denumirea satului.

Pînă în secolul XIX în istorie nu sunt informaţii referitor la acest sătuc. Abia la 28 decembrie 1800, într-o mărturie făcută de Dumitru Melega, apare menţiunea “Logofătul Mihai Sturza din Bularda pe Ichel.”

În 1821 nobilul Ioan Sturza avea în supuşenie la Bularda 10 ogrăzi ţărăneşti. Pe 14 august 1835, moşia, cu toate cele 19 familii de ţărani, trece în posesia boierului Iosif Mazurovici. În 1865, cătunul Bularda, cu 293 desetine de pămînt, intră în proprietatea tîrgoveţului Mişoglo.

O statistică din anul 1870 constată că Bularda avea numai 14 case cu o populaţie de 129 locuitori, fiind foarte sărac. În 1884-1888 îl găsim aici ca proprietar, cu 125 desetine de teren arabil şi 125 desetine de pădure, pe consilierul zemstfei judeţene Orhei Mihai Sîrbu.

În 1904, cîteva familii de ţărani s-au desprins de Bularda, construindu-şi pe valea Ichelului 7 case. Bularda rămase cu 30 de case şi 287 locuitori.

Dicţionarul statistic al Basarabiei editat la Chişinău în 1923 menţionează că Bularda avea 40 de case, 476 locuitori, Gospodărie boierească, poştă rurală, delegat al satului în primăria Rădeni. Peste vre-o 10 ani populaţia scade de două ori, în 1931 – 1932 avînd 217 locuitori, 84 ha de pămînt arabil şi 20 ha vie.

În 1940 autorităţile sovietice au înregistrat în Bularda 213 locuitori, toţi români.

În anii 1955-1995 pe teritoriul satului Bularda a activat o brigadă de cîmp, o fermă de porcine şi una de vite cornute mari. Moşia satului avea 12 ha de vie şi 240 ha de teren arabil. Pe atunci, în localitate era şcoală primară, club, bibliotecă, punct medical, creşă, magazine.

În prezent, populaţia e mereu în descreştere, dacă în anii şaizeci în cele 89 de case trăiau 350 de oameni, la 1 ianuarie 1969 populaţia se reduse pînă la 299, iar în august 1999 aici rămase 60 de case cu 169 locuitori, împroprietăriţi cu pămînt pe care îl lucrează individual.

Localitatea Duma este atestată documentar la 31 martie 1615. Acesta este un sătuc de codru între satele Dereneu şi Onişcani şi este împrejmuit de vii, livezi şi păduri, avînd şi un iaz în preajmă. Vatra lui cuprinde 20 ha, situată la 1 km de Dereneu.

Bătrînii susţin că Duma a luat naştere în 1495, pe cînd Ştefan Vodă se găsea pe tronul ţării, dar documentar a fost atestat abia în 1615. Îşi are denumirea de la numele marelui boier Duma.

Recensămîntul din 1859 a fixat în cătunul Duma 12 case cu 130 locuitori. Către anul 1875 numărul caselor aproape se dublase, erau 22, pe cînd populaţia se reduse la 101.

Dicţionarul geogerafic al Basarabiei în 1904 menţionează că Duma, este un sătuc aşezat spre est de satul Dereneu, are 30 de case şi o populaţie de 248 oameni.

În anii următori devine şi mai mic. Reforma agrară i-a împroprietărit în 1922 pe 34 de ţărani din sătucul Duma cu 100 ha de pămînt.

În 1940, autorităţile sovietice au înregistrat aici 206 locuitori, toţi moldoveni.

În anii 1949-1996 aici a activat o brigadă de viticultori şi livădari, care aparţinea gospodăriei agricole din Dereneu, mai apoi, cînd ţăranii au fost împroprietăriţi cu pămînt, au preferat să prelucreze pămîntul individual.

În 1979, Duma număra 170 locuitori, iar în 1989 şi mai puţin – 150. Şcoala primară a instruit copii pînă în 1960, apoi elevii au trecut definitiv la Dereneu.

La 1 ianuarie 2002, Duma număra 68 de case şi 128 locuitori, era o grădiniţă de copii, o bibliotecă şi un magazin.

Satul Dereneu sărbătoreşte hramul de “Adormirea Maicii Domnului”.

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită în 28 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mîntuitorului. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului "a fost luată" de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria. În conformitate cu Sfînta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, "adormind," aşa cum indică şi numele sărbătorii.

Apostolii au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment şi au fost cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfîntului Toma, atunci cînd Maica Domnului a trecut din această viaţă. Apoi, ea a fost înmormîntată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai tîrziu, dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormîntul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormînt.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viaţă; cuvîntul "Adormire" traducînd grecescul “Koimisis”, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine cuvîntul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer, întrucît, ţinînd seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormînt, consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer.

 

  Copyright Primaria.md © O solutie AsistentIT
Vizite 990 (8669356) Unice 198 (182312)
Generic ViagraBuy Viagra Weight Loss medicinesBuy CialisOnline ViagraMedicines online. Viagra and CialisFrance CigarettesEU CigarettesMarlboro CigarettesUSA cigarettes